sunet si imagine

         

   

 

.... frumusete, natura, trandafiri....

..sa continuam despre carte....

Cărţile sunt cei mai tăcuţi şi constanţi prieteni; sunt cei mai accesibili şi înţelepţi consilieri şi cei mai răbdători profesori.

                                                                                                          Charles W. Eliot

Cu mare drag îmi amintesc de anii ‚’80 , când copil fiind descopeream frumuseţea orelor de limbă şi literatură română având ca mentor o distinsă doamnă profesor din provincialul orăşel Piteşti. Parcă nici gerul năpraznic cu temperaturi foarte scăzute şi nămeţi care sprijineau gardurile caselor nu era atât de “reuşit” de mama natură, încât să mă facă să chiulesc măcar o singură dată de la minunatele ore de literatură. Cei care iubesc acei ani cu aroma copilăriei, îşi amintesc desigur că săracele librării nu puteau satisface dorinţa de a citi şi studia ceea ce reprezenta programa şcolară, dar mai ales ceea ce era lucru suplimentar şi pe care îl prestam în vacanţe. Aşadar, strângeam într-o puşculiţă uitată de vreme toate economiile mele, renunţnd poate de prea multe ori la biscuiti si gogosi si eram cu ochii pe “magazinul de carti” cand primeau marfa sa-mi mai cumpar cate o carticica pe care s-o pun la rang de cinste in umila biblioteca personala. Astfel, au fost asezate cu multa grija pe rafturile simple, Mara, Neamul Soimarestilor, Moara cu noroc, Morometii, Amintiri din copilarie, diverse poezii de Eminescu, Goga, Labis si multi altii, ajungandu-se la un numar de ordine care depaseste cateva sute. Destul de putin, insa pentru un copil din acele vremuri reprezenta o adevata reusita: sa strangi volume intregi cand acele scrieri se gaseau foarte greu. Astazi le privesc cu nostalgie cum au copertile “jumulite”, paginile ingalbenite de timp si prafuite de vreme asteptandu-si cititorul dornic de poveste sa-si alimenteze intelectul descoperind un univers care este extrem de departe de ceea ce traim in secolul grabit spre nimeni nu stie unde. Mai vibreaza astazi cineva udand perna cu lacrimi dupa ca afla totul din Moarea caprioarei?. Imposibil de oprit lacrimile copilariei mele care si-au gasit izvorul in nenumarate scrieri de o valoare incomensurabila.

                                                                                                                      Satriana

Niciodata san nu termini o carte doar pentru ca ai inceput-o.

                                                                                              John Witherspoon.

Nici un tanar al vremurilor noastre nu cred ca ar renunta la o placere cat de mica ar fi ea, pentru a-si rupe macar o umila ora din zi in lecturarea unei carti, fie ea chiar si amintirile povestite de Ion Creanga. Ei bine, neregasindu-te in acel copil poznas rupt din autenticul sat romanesc, cu peripetiile care l-au facut atat de cunoscut in literatura clasica chiar de nivel international, cum sa-ti cunosti originile juvenile, cum sa te identifici cu cu puiul de roman? Macar de-ar fi vizionate putinele ecranizari ale operelor de valoare si tot ai ramane cu ceva. Am revazut de curand pentru a nu stiu cata oara o ecranizare romaneasca foarte valoroasa, Tanase Scatiu, avandu-l in rolul principal pe fantasticul Victor Rebengiuc. Cred ca foarte multi dintre tinerii de astazi nici macar nu au auzit de un astfel de film, ce sa mai zicem de vizionat! Fenomenala interpretare, superb film. Si sunt destul de multe de asemenea valoare artistica, insa mult prea putin promovate. Este adevarat ca explozia de pelicule care este la indemana oricui este conectat la internet, iti da ocazia sa te lasi prada comoditatii si superficialului, insa intelectul personal trebuie sa fie acela care sa te indrume catre adevarata valoare, indiferent despre de domeniu ar fi vorba. Exista ecranizari exceptionale care din pacate sunt vizionate doar de cinefili si iubitori de artistic. Cred ca a compara un simplu film de groaza sau chiar vestitul Avatar cu  romanescul Ion sau Rascoala reprezinta ceva ce nu-si are rostul. Sa ne cunostem istoria siliteratura nationala si apoi putem sa devenim sustinatori ai unor pelicule tehnicizate di computerizate unde interpretarea actoriceasca de multe ori nici nu exista.

            Nu sunt absolventa de litere si nici de arta teatrala sau regie film, dar conteaza specializarea de licenta atunci cand, spre exemplu urci in tren si incerci sa socializezi cu oameni pe care-i vezi pentru prima data, iar prima impresie conteaza, zic eu destul de mult pentru a-ti contura imaginea spirituala a celui din fata ta?!

                                                                                                                                 Satriana

..cateva ganduri despre carti si iubitorii lor, din pacate putinei!!

Pentru cei mai mulţi dintre noi, marele pericol nu este că ţintim prea sus şi nu reuşim, ci că ţintim prea jos şi reuşim – Michelangelo

CARTEA –  CUNOAŞTERE VS. KG. MACULATURĂ

Să fie oare lectura una dintre acele pasiuni care au îmbătrânit de-a lungul timpului, sau să fie doar o părere subiectivă a unui iubitor de carte?!

Ei bine, în cele ce vor urma voi încerca sa „pun in oglindă” doua aspecte ale realităţii pe care toţi ne chinuim s-o întelegem şi mai ales s-o acceptăm aşa cum ni se arată. Nimic nu mai este aşa cum era; timpul nu iartă schimbând calendarul şi oamenii, iar ceea ce este dramatic că aceştia din urmă, parcă mult prea uşor se lasa orbiţi de vremuri cu ceea ce aduc acestea: stiluri noi, modă schimbată pe plăceri şi nonsens, calitate umana împinsa către limitele inferioare şi primitivism. Vreau să-mi asigur cititorul că nu am absolut nimic împotriva online-ului care vizează aproape toate domeniile vieţii social – economice şi fără de care am fi rămas şi acum undeva într-un copac primordial. Aceasta nu mă împiedică însaă să nu remarc caracterul negativ, ca o „şireata toxină” al tendinţei omului contemporan de a se lăsa pradă computerului în defavoarea lecturării cărţii preferate.

Normal, informaţie mult mai multă(dar, oare de ce calitate?!) într-un timp foarte scurtşsi gata, referatul este gata, recenzia la fel, mergem la curs şi daca avem puţintel noroc (având în vedere educaţia din şcoli) „şterpelim” cu o incredibilă uşurintă calificativul maxim. Oare să constituie mai sus menţionata acţiune un real succes şi generator de cunoastere?! Nu ştiu, este ruşinos, dar chiar şi eu mă surprind punându-mi această întrebare. Am ajuns să spun nu ştiu, după mulţi ani de studiu (chiar nu are importanţă câţi anume) în care am citit, la propriu, zic eu destul de mult să pot scoate capul în lume. Personal, nu cred că este de ales „cititul” cat ai zice peşte a miilor de pagini din care să te inspiri şi-n acelaşi timp să consideri computerul unica sursă a”iluminării” tale. Este imposibil să accept o astfel de atitudine şi pledez pentru lecturarea naturală şi nu impusă, atunci cand vrei si ai chef a unei carti, reviste, ziar, etc. Dacă am stârnit câtuşi de puţin curiozitatea, urmăriţi ceea ce va urma. Sunt părerile personale ale unui muritor de rând ca mulţi alţii care poate nu îndrăznesc să-şi aştearnă gândurile în faţa lumii.

                       

        Satriana

Dezvoltarea intelectuală ar trebui să înceapă la naştere şi să se termine doar la moarte. – Albert Einstein

Nimic nu se compara cu răsfoitul paginilor de-a lungul orelor fie ele şi nocturne. Doamne, câte nopţi mă pitulam de mama mea, spunându-i noapte bună şi aşteptând cuminte să stingă lumina şi să plece. Imediat ce pleca, aprindeam lampadarul de pe noptieră şi deveneam una cu personajele preferate în universul creat de diverşi autori. Tind să cred din ceîin ce mai mult,  ca spusele lui Einstein sunt tratate cu superficialitatea maximizată a secolului XXI.

            Cum să „înmugureşti” dezvoltarea intelectuală individuală când astăzi, zic eu din păcate, ne naştem cu calculatorul în braţe?! Avem nevoie de caracterizarea unui personaj celebru, doar un click ne desparte de ceea ce găsim pe internet, fără a mai analiza şi sintetiza amalgamul de informaţii cu privire la Ilie Moromete(de exemplu). Nepoata mea, actualmente elevă in clasa a XI-a a unui liceu piteştean mă intreba acum ceva timp: Cine a fost Moromete şi ce a făcut atât de important încât să constituie subiect de examen? Şi să ştiţi chiar nu glumesc! Am rămas interzisă crezând că glumeşte, însă ea chiar întreba la modul cel mai serios. După ce mi-a „aplicat” întrebarea automat, m-am şi transpus în ceea ce am fost şi eu cândva, adică o simplă elevă, la un liceu provincial în care m-am zbătut să învăţ, în aşa fel încât să am bazele unei minime culturi generale. Tocmai de acest fapt îmi este teribil de teamă că generaţiile de tineri,  în graba lor de a nu pierde isonul unor vremuri în care cunoaşterea aproape că nu mai reprezinta nimic(ba mai mult, este chiar stigmatizată) aleargă dupa simplu şi foarte simplu lăsând valoarea undeva într-un trecut, care, de ce să nu recunoaştem, a generat veritabilele valori cărora astazi ne plecam capul. Cum să îndrăznim să comparăm ceea ce vedem în jurul nostru oriunde ţi-ai arunca privirea, cu acel parfum al vremurilor trecute în care bunul gust, educaţia, studiul erau obligatorii în societate.?!

                                                                                                                                                                                                                                  

un film despre fori, frumuset esi imaginatir

..cu cateva imagini atent selectate, cu dorinta de a finaliza ceva interesant si frumos pentru ochii si sensibilitatea privitorului am realizat ceea ce se vede....

imagini, primavara, vis.......