..cateva ganduri despre carti si iubitorii lor, din pacate putinei!!

Pentru cei mai mulţi dintre noi, marele pericol nu este că ţintim prea sus şi nu reuşim, ci că ţintim prea jos şi reuşim – Michelangelo

CARTEA –  CUNOAŞTERE VS. KG. MACULATURĂ

Să fie oare lectura una dintre acele pasiuni care au îmbătrânit de-a lungul timpului, sau să fie doar o părere subiectivă a unui iubitor de carte?!

Ei bine, în cele ce vor urma voi încerca sa „pun in oglindă” doua aspecte ale realităţii pe care toţi ne chinuim s-o întelegem şi mai ales s-o acceptăm aşa cum ni se arată. Nimic nu mai este aşa cum era; timpul nu iartă schimbând calendarul şi oamenii, iar ceea ce este dramatic că aceştia din urmă, parcă mult prea uşor se lasa orbiţi de vremuri cu ceea ce aduc acestea: stiluri noi, modă schimbată pe plăceri şi nonsens, calitate umana împinsa către limitele inferioare şi primitivism. Vreau să-mi asigur cititorul că nu am absolut nimic împotriva online-ului care vizează aproape toate domeniile vieţii social – economice şi fără de care am fi rămas şi acum undeva într-un copac primordial. Aceasta nu mă împiedică însaă să nu remarc caracterul negativ, ca o „şireata toxină” al tendinţei omului contemporan de a se lăsa pradă computerului în defavoarea lecturării cărţii preferate.

Normal, informaţie mult mai multă(dar, oare de ce calitate?!) într-un timp foarte scurtşsi gata, referatul este gata, recenzia la fel, mergem la curs şi daca avem puţintel noroc (având în vedere educaţia din şcoli) „şterpelim” cu o incredibilă uşurintă calificativul maxim. Oare să constituie mai sus menţionata acţiune un real succes şi generator de cunoastere?! Nu ştiu, este ruşinos, dar chiar şi eu mă surprind punându-mi această întrebare. Am ajuns să spun nu ştiu, după mulţi ani de studiu (chiar nu are importanţă câţi anume) în care am citit, la propriu, zic eu destul de mult să pot scoate capul în lume. Personal, nu cred că este de ales „cititul” cat ai zice peşte a miilor de pagini din care să te inspiri şi-n acelaşi timp să consideri computerul unica sursă a”iluminării” tale. Este imposibil să accept o astfel de atitudine şi pledez pentru lecturarea naturală şi nu impusă, atunci cand vrei si ai chef a unei carti, reviste, ziar, etc. Dacă am stârnit câtuşi de puţin curiozitatea, urmăriţi ceea ce va urma. Sunt părerile personale ale unui muritor de rând ca mulţi alţii care poate nu îndrăznesc să-şi aştearnă gândurile în faţa lumii.

                       

        Satriana

Dezvoltarea intelectuală ar trebui să înceapă la naştere şi să se termine doar la moarte. – Albert Einstein

Nimic nu se compara cu răsfoitul paginilor de-a lungul orelor fie ele şi nocturne. Doamne, câte nopţi mă pitulam de mama mea, spunându-i noapte bună şi aşteptând cuminte să stingă lumina şi să plece. Imediat ce pleca, aprindeam lampadarul de pe noptieră şi deveneam una cu personajele preferate în universul creat de diverşi autori. Tind să cred din ceîin ce mai mult,  ca spusele lui Einstein sunt tratate cu superficialitatea maximizată a secolului XXI.

            Cum să „înmugureşti” dezvoltarea intelectuală individuală când astăzi, zic eu din păcate, ne naştem cu calculatorul în braţe?! Avem nevoie de caracterizarea unui personaj celebru, doar un click ne desparte de ceea ce găsim pe internet, fără a mai analiza şi sintetiza amalgamul de informaţii cu privire la Ilie Moromete(de exemplu). Nepoata mea, actualmente elevă in clasa a XI-a a unui liceu piteştean mă intreba acum ceva timp: Cine a fost Moromete şi ce a făcut atât de important încât să constituie subiect de examen? Şi să ştiţi chiar nu glumesc! Am rămas interzisă crezând că glumeşte, însă ea chiar întreba la modul cel mai serios. După ce mi-a „aplicat” întrebarea automat, m-am şi transpus în ceea ce am fost şi eu cândva, adică o simplă elevă, la un liceu provincial în care m-am zbătut să învăţ, în aşa fel încât să am bazele unei minime culturi generale. Tocmai de acest fapt îmi este teribil de teamă că generaţiile de tineri,  în graba lor de a nu pierde isonul unor vremuri în care cunoaşterea aproape că nu mai reprezinta nimic(ba mai mult, este chiar stigmatizată) aleargă dupa simplu şi foarte simplu lăsând valoarea undeva într-un trecut, care, de ce să nu recunoaştem, a generat veritabilele valori cărora astazi ne plecam capul. Cum să îndrăznim să comparăm ceea ce vedem în jurul nostru oriunde ţi-ai arunca privirea, cu acel parfum al vremurilor trecute în care bunul gust, educaţia, studiul erau obligatorii în societate.?!